Povești de presă TOTUL VA FI BINE
Anca Șilcă este fondator și președintele Asociației Caritabile „Totul Va fi Bine”, o organizație care s-a implicat foarte mult chiar și anul trecut, în pandemie, pentru ajutorarea copiilor din familii marginalizate social. Ea a povestit pentru reprezentanții Fundației Comunitare Buzău că a decis înființarea acestei organizații după ce timp de doi ani s-a implicat în activități de voluntariat și chiar s-a aflat pentru o vreme în postura de vicepreședinte al unui alt ONG. Totul a fost posibil cu sprijinul familiei și a prietenilor acesteia.
Povestea „Totul Va Fi Bine” este în mare despre prevenirea abandonului școlar în rândul copiilor ce provin din familii defavorizate, lipsite de resurse care să asigure sprijin pentru educația copiilor. „Prin acest proiect țintim creșterea accesului la educație și sănătate pentru copiii și tinerii proveniți din familii defavorizate. Concret prin activitatea asociației urmărim să contribuim la integrarea în comunitate a unor grupuri sociale care se confruntă cu diverse probleme: abandonul școlar; lipsa educației sociale, civice și culturale a persoanelor cu acces limitat la surse de informații, sărăcia devenită un stil de viață, resemnarea în fața inegalităților de șansă și a condițiilor improprii de trăi, abandonarea copiilor din centrele de plasament ajunși la vârsta majoratului și constrânși să înceapă o viață pe cont propriu”, a relatat Anca Șilcă pentru Fundația Comunitară Buzău câteva direcții de acțiune pale organizației pe care o conduce.
În ceea ce privește campaniile pe care această organizație le-a dus pentru ajutorarea copiilor merită să amintim Campania „Sfertul de lectură”, care a însemnat pregătirea și echiparea copiilor proveniți din medii defavorizate pentru începerea școlii și ulterior pentru participarea la școala on-line, cu rechizite, ghiozdane complet echipate, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, gadget-uri și dispozitive pentru orele on-line, precum și campania „Fii Bun De Crăciun”, prin care „ am încălțat peste 230 de <piciorușe goale>”, după cum spune Anca Șilcă, iar copiii au primit cadouri consistente și părinții alimente și bunătăți pentru Masa de Crăciun. La fel de importante ca și impact social au fost și campaniile „ Construim ACASĂ, renovând o casă”- prin care organizația s-a implicat în construcția de case celor mai puțin norocoși, precum și cea intitulată „Totul Va Fi Bine, Ianis”- prin care a fost susținut financiar un copilaș de 5 ani, cu mari probleme de sănătate ca să poate ajunge la operația salvatoare din Turcia.
Lista ar putea continua, avem planuri mari pentru următoarea perioada datorită rezultatelor încurajatoare și feedback-ului pozitiv primit atât pentru mine ca și fondator „Totul Va Fi Bine” , cât și ca om și mă bucur enorm că am reușit să atrag și persoane care își doresc să își dedice parte din timpul lor acțiunilor de voluntariat în cadrul asociației.
Despre toate aceste preocupări ale președintelui Asociației Caritabile „Totul Va fi Bine” s-au interesat și reprezentanții Fundației Comunitare Buzău care luna aceasta duc ei înșiși o campanie de sărbătorire a femeii în cadrul unui proiect care le scoate în evidență pe buzoiencele care au un cuvânt de spus în societate prin activitățile și campaniile care vin în sprijinul semenilor, copii sau bătrâni aflați în dificultate, într-un fel sau altul.
„Proiectele și campaniile desfășurate sunt menite să aducă o schimbare în mentalitatea și percepția celor din jur, iar MISIUNEA noastră este să oferim celor din jur ajutorul de care au nevoie, să atragem și să organizăm oameni care la rândul lor pot contribui mai departe în diverse proiecte și bineînțeles să devenim o organizație sustenabilă cu rezultate pe termen lung și numeroase schimbări pozitive în rândul comunității”, a mai declarat Anca Șilcă.
Anca Șilcă
Președinte


Alexandra are doar 12 ani, dar luptă ca un om mare pentru viață. Copila suferă de o boală extrem de gravă. ”Nu mai pot, nu mai rezist!”

Pentru Alexandra! Concerte caritabile în parcurile din Buzău

CAMPANIE UMANITARĂ | Totul Va Fi Bine, Alexandra!

Alexandra, totul va fi bine! Cancer cu metastază, la doar 12 ani

Actualitate Concert caritabil organizat la Buzău: artiștii cântă pentru Alexandra

Vernisaj caritabil la Buzau, “Rudolph is an artist!”

APEL UMANITAR: O fetiță de 5 ani din Buzău are nevoie de bani pentru o operație. Bianca, diagnosticată cu o malformație foarte rară

Showdown, noul sport lansat la Buzău pentru nevăzători. Aici funcţionează Liceul Special VIDEO Citeste mai mult: adev.ro/rd7alv

Copiii cu deficiențe de vedere, o șansă pentru Jocurile Paralimpice. Proiect unic în țară, lansat la Buzău

Uniți prin Sport, proiectul Asociației Caritabile Totul Va Fi Bine – va fi lansat la Buzău Joi, 2 iunie 2022

Proiect unic in Romania „Uniti prin sport” – Emisiunea „D-ale Buzoianului”

Totul Va Fi Bine, Sorin! – D’ale Buzoianului

Totul Va Fi Bine, Sorin – FOCUS NEWS

Viața lui Sorin, o poveste cum nici în romane nu există

Emisiunea „Povestea ta, Misiunea Noastră”- TV Buzău

Emisiunea „Cocktail”- Campus Tv

Totul Va Fi Bine, Ionuț!

Femei cu inițiativă din Buzău

Campania ” Fii Bun de Crăciun 2020″

Prima Casă Totul Va Fi Bine!
